In perioada 10 -16 noiembrie 2008, la Chambery, Franta, se vor intalni pentru prima reuniune in cadrul proiectului Comenius “Imigrantii: trecut si prezent. Spre o mai buna integrare?”, reprezentantii celor 6 scoli partenere din Franta, Germani, Italia, Romania, Polonia si Turcia. Scopul principal al proiectului este de a studia fenomenul emigratiei de-a lungul secolelor, pentru a intelege mai bine ce se intampla astazi. Fenomenul se va studia nu numai din punct de vedere istoric, politic si sociologic ci si din punct de vedere literar si artistic
Colegiul National Mihai Eminescu din Baia Mare, director prof. Marius Craciun, va fi reprezentat de doi elevi, Adrian Andreica, XI E si Marius Anitas, X C si trei cadre didactice. Cei doi elevi, indrumati de prof. Mariana Hudrea, coordonatoarea proiectului si profesorii de istorie si sociologie, Teodor Marton si Ioan Tiplea, au realizat pentru aceasta reuniune o foarte frumoasa prezentare a Romaniei precum si o statistica care va fi prezentata partenerilor. Astfel ei au constatat ca peste 22 % din elevii colegiului sunt afectati direct de fenomenul emigratiei ( 25 elevi au fost plecati in strainatate dar s-au intors, parintii a 31 elevi sunt in strinatate, 54 elevi au un parinte care lucreaza in strainatate, parintii a 30 elevi au fost plecati dar s-au intors iar 33 dintre elevi au frati sau surori in strainatate).

Fenomenul este insa mult mai complex in alte scoli , in care numarul parintilor plecati este mult mai mare. ( vezi studiile efectuate in ultimii ani). Din discutiile/ dezbaterile purtate cu elevii precum si din observarea fenomenului de catre profesori si diriginti, se constata ca problemele depasesc , de multe ori, capacitatea scolii de a le face fata. In cazul familiilor care ajung la divort, de exemplu, elevii ajung uneori sa neglijeze sau chiar sa nu mai frecventeze scoala.
Un numar mare de profesori de la Colegiul Eminescu de la disciplinele istorie, sociologie, geografie, limbi straine, limba romana, limba latina, arte, au inceput deja sa puna accent pe aeasta tema in predarea la clasa si sa realizeze materiale menite sa-i faca pe elevi sa inteleaga complexitatea fenomenului si impactul in viata reala
In Franta se vor stabili si temele care vor fi prezentate in cadrul Conferintei Internationale din 28-31 mai 2009 , din Baia Mare, conferinta la care vor participa reprezentantii institutiilor din 10 tari europene implicate in proiecte ale educatiei pe tot parcursul vietii. Conferinta, Editia a II-a , va fi dedicata tot Competentelor cheie . Daca in cadrul primei conferinte organizate in mai 2007 accentul s-a pus pe competentele de baza (comunicare in limba materna, comunicare in limbi straine, competente digitale si competente de baza in matematica si tehnologie), de data aceasta accentul se va pune pe competentele transversale (competenta de a invata sa inveti, spirit antreprenorial, competente interpersonale si competente de expresie culturala). Astfel va fi prezentat si el de-al doilea proiect Comenius al Colegiului Eminescu ” Pentru o mai buna calitate in educatie cu sprijinul familiei”, precum si proiectul Grundtvig “Rolul antreprenoriatului in viata femeilor” derulat de Info Project. Conferinta va reuni specialisti in domeniile mai sus mentionate, cadre didactice, elevi si parinti.
Mariana Hudrea Mariana
Coordonator proiect